Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au surprins un tânăr care încerca să sustragă acumulatorii a patru autoturisme parcate pe aleea Hunedoarei.
În jurul orelor 23.00 poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un tânăr sustrage acumulatorii unor autoturisme. Patrula deplasată la faţa locului l-a surprins pe I.RAMON, în vârstă de 19 ani, care a încercat să sustragă acumulatorii de pe cele patru maşini, acesta fiind suspectat că a sustras şi acumulatorii de pe alte două autoturisme.
Suspectul a fost condus la sediul poliţiei, unde oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi tentativă de furt, iar cei doi acumulatori sustraşi au fost recuperaţi.








