Un bărbat urmărit naţional a fost prins în Staţia CFR Caransebeş la miezul nopţii de 25/26.01.2012 de lucrători de la Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Caransebeş.
Iniţial poliţiştii i-au cerut documentele pentru legitimare, însă în urma verificărilor efectuate s-a constatat că era dat în urmărire de IPJ Brăila, întrucât pe raza acelui judeţ îşi avea domiciliu. Pe numele bărbatului Judecătoria Lugoj a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
S.VIOREL, de 60 de ani, lucra în anul 2008 ca cioban. În data de 27.11.2008 bărbatul a sustras autoturismul de la partea vătămată pentru care lucra, pe care, după ce la condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, l-a abandonat pe DJ 572 întrucât a rămas fără combustibil.
Bărbatul cunoscut cu antecedente penale a ajuns în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă urmând a fi transferat în penitenciar pentru a executa întreaga pedeapsă.








