Acţiunea pe linia circulaţiei rutiere desfăşurată de lucrătorii Secţiei 5 Poliţie Rurală Bocşa, în cursul zilei de 17.01.2012 pe raza localităţii Şoşdea a fost cu ghinion pentru un tânăr care a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism, deşi nu posedă permis.
Poliţiştii rutieri au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autovehicul care circula din direcţia Măureni spre Şoşdea, dar conducătorul auto a virat pe podul unui imobil. Când a coborât din maşină oamenii legii i-au solicitat actele pentru control.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că la volanul maşinii era R.DANIEL, 19 ani, dar nu posedă permis de conducere. Mai mult, autoturismul nu era înmatriculat, iar plăcuţele de pe acesta aparţineau altui autovehicul.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către care nu posedă permis de conducere, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals.








