În data de 08.03.2011, în jurul orelor 21.30, Poliţia Oraşului Oţelu Roşu a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 de către M.LIVIU de 54 ani, cu privire la faptul că în jurul orelor 20.00, în timp ce se deplasa pe strada Gării spre locuinţa sa, a fost lovit de către un grup de tineri cu vârste cuprinse între 13 - 18 ani cu un laţ din lemn de la o bancă din parc, în zona capului, fiind trântit la pământ.
După ce a fost lovit cei trei l-au deposedat de două telefoane mobile, cheile de la locuinţă şi un pachet de ţigări.
Victimei, în urma loviturilor primite, i-au fost necesare un număr de cinci zile de îngrijiri medicale.
În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti au fost identificaţi C.D. de 16 ani, S.A. de 13 ani şi M.FLORIN de 14 ani, toţi din Oţelu, fiind suspectaţi de lovirea bărbatului.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, iar C.D. este cercetat şi în alte cinci fapte de furt calificat înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi ( două din societăţi comerciale şi trei din locuinţe).
Minorul C.D. a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în data de 09.03.2011 Judecătoria Caransebeş a emis pe numele tânărului un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 19 zile.








