În data de 02.01.2011, în jurul orelor 06.30, Poliţia Oraşului Bocşa a fost sesizată de producerea unui accident rutier pe strada Lugojului fără victime.
Lucrătorii din cadrul Compartimentului Poliţiei Rutiere deplasaţi la faţa locului au stabilit că în timp ce T. MARIUS de 21 ani, din Bocşa, conducea un autoturism a lovit în partea din dreapta spate un alt autoturism condus de R.ANDREEA de 23 ani, din Bocşa. Conducătoarea auto a efectuat manevra de întoarcere, moment în care a fost acroşată.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto T. MARIUS a rezultat o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.








