In data de 13.11.2010, în jurul orelor 19.30, Poliţia Băile Herculane a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Cornea.
În urma cercetărilor efectuate de echipa operativă deplasată la faţa locului s-a stabilit că în timp ce S. ION, de 28 ani, domiciliat în comuna Cornea, conducea un autoturism pe DN 6, din direcţia Caransebeş spre Orşova, l-a acroşat pe A.N., de 15 ani, cu domiciliul în Sighetu Marmaţiei, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile fără a se asigura şi prin loc nepermis.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a minorului care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Caransebeş, unde a rămas internat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.








