În data de 05.03.20101, în jurul orelor 20.00, în urma unui control efectuat de lucrătorii de investigare a fraudelor din cadrul Poliţiei Oraş Moldova Nouă, în cooperare cu lucrătorii Postului de poliţie Sicheviţa, au fost identificate într-un bar din Sicheviţa, două aparate de jocuri de noroc electronice. Aparatele se aflau în funcţiune, racordate la reţeaua electrică şi erau exploatate de trei clienţi ai barului.
Administratorul societăţii a declarat organelor de poliţie că nu deţine licenţe de exploatare pentru fiecare aparat în parte, conform prevederilor OUG 77/2009 , acestea fiind aduse de o persoană din Arad, care s-a recomandat ca fiind reprezentatul unei societăţi comerciale autorizate în deţinerea şi exploatarea aparatelor şi jocurilor de noroc.
În urma verificărilor efectuate s-a mai stabilit faptul ca în cadrul barului nu existau registre speciale de evidenţă a încasărilor pe fiecare aparat în parte conform prevederilor legale , cu toate că acestea erau exploatate din cursul lunii februarie 2010, fapt pentru care s-a luat măsura ridicării în vederea cercetărilor a celor două aparate electronice în valoare de aproximativ 16400 lei.
Faţă de administratorul societăţii se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exploatare a jocurilor de noroc fără licenţe şi autorizaţii emise în condiţiile legii; nedeţinerea si neînregistrarea în registre speciale a încasărilor rezultate din exploatarea jocurilor de noroc şi evaziune fiscală.






