În data de 19.02.2010, în jurul orelor 21.15, poliţiştii de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Oraş Moldova Nouă, în cooperare cu lucrătorii Postului de Poliţie Socol, în urma unui control, au identificat în cadrul unui bar situat pe raza comunei Socol, trei aparate electronice pentru jocuri de noroc care erau în funcţiune, fiind exploatate de către clienţi, pentru care administratorul societăţii nu deţinea licenţe de exploatare.
Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate au fost identificate 26 CD-uri care păreau contrafăcute, folosite pentru emiterea către clienţii din bar a operelor purtătoare de drepturi conexe, pentru care administratorul nu deţinea licenţă şi autorizaţie în acest sens.
De asemenea, s-a stabilit faptul că în cadrul barului nu existau registre speciale de evidenţă a încasărilor rezultate din exploatarea aparatelor.
A fost luat măsura ridicării în vederea cercetărilor a celor trei aparate şi a celor 26 CD-uri, în valoare totală de aproximativ 12.025 lei.
Împotriva administratorului societăţii se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, exploatare a jocurilor de noroc fără licenţe şi autorizaţii emise în condiţiile legii, neînregistrarea în registre speciale a încasărilor rezultate din exploatarea jocurilor de noroc şi nedeţinerea de asemenea registre, evaziune fiscală, deţinerea şi utilizarea de suporturi ce conţin opere purtătoare de drepturi conexe ce par a fi contrafăcute şi emiterea fără autorizaţie către populaţie a operelor purtătoare de drepturi conexe.








