Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele

„Sfântul Ilie”

Email Imprimare PDF

Marţi, 19 iulie 2011,  în oraşul Bocşa din judeţul Caraş–Severin a fost sărbătorit hramul uneia dintre cele mai vechi mănăstiri din judeţul nostru, care poartă chiar numele patronului spiritual care o protejează: Sfântul Ilie.
Un număr impresionant de credincioşi de pe raza întregului judeţ, dar şi din două judeţe vecine, Timiş şi Hunedoara, au dorit să participe la ceremonialul religios desfăşurat cu această ocazie care a început încă din după-masa zilei de 19.07.2008 şi a durat pe parcursul întregii nopţi.

sam_1746
sam_1747
sam_1748
sam_1749
sam_1750
sam_1751
sam_1752
sam_1753
sam_1754
sam_1755
sam_1756
01/11 
start stop bwd fwd

Astfel de manifestări cu participare numeroasă de oameni reprezintă mediul propice pentru săvârşirea de fapte antisociale, în special furturi (din buzunare, din auto) şi tâlharii.
Prezenţi în mijlocul oamenilor, lucrătorii de ordine publică din cadrul Poliţiei Oraş Bocşa alături de ofiţerul de prevenire din cadrul C.A.P.C au realizat o activitate informativ preventivă oferind sfaturi de protecţie împotriva hoţilor care profită de faptul ca se află în spaţii aglomerate şi au distribuit aproximativ 120 pliante cuprinzând sfaturi de prevenire a tâlhăriilor în locurile publice, furturilor din buzunare şi din auto (s-a avut astfel în vedre faptul că cei veniţi de departe să participe la ritual religios desfăşurat pe timpul nopţii au parcat maşinile la o distanţă apreciabilă faţă de locul de desfăşurare) .

 

Banner

 
Banner

 

Linia verde anticorupţie

Sesizaţi faptele de corupţie ale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor la

0800.806.806

Linie telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticorupţie!

Pe scurt...

Începând cu data de 01.01.2010 taxa de timbru extrajudiciară pentru eliberarea, la cerere, a certificatelor de cazier judiciar este de 2 lei.