În data de 26.01.2011, în urma activităţilor desfăşurate de către lucrătorii Postului de Poliţie Ticvaniu - Mare, s-a reuşit identificarea unui tânăr în vârstă de 22, suspect de săvârşirea a şapte infracţiuni de distrugere.
În perioada februarie 2010 – ianuarie 2011, T.ALIN a incendiat o maşina, din care a sustras şi bunuri, o locuinţă, două clăi cu fân şi tulei, anexe cu nutreţ şi a distrus mai multe ţigle de pe un acoperiş, toate aceste in fracţiuni fiind înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi.
În cauză poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.
Pe numele tânărului poliţiştii au emis o ordonanţă de reţinere, iar în urma prezentării acestuia Judecătoriei Oraviţa a fost arestat pentru o perioadă de 29 zile, fiind depus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Caraş – Severin.








