Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele

Conducători auto, atenţie!

Email Imprimare PDF

Impactul activităţilor ilicite al conducătorilor auto ce efectuează transport de persoane fără a fi autorizate, este atât unul economic, care aduce prejudicii grave operatorilor de transport autorizaţi şi implicit bugetului de stat, prin proliferarea economiei subterane, dar şi unul de imagine în cazul autorităţilor chemate să creeze şi să menţină climatul de legalitate în domeniu.

Pentru descurajarea conducătorilor auto, de a nu mai efectua transport rutier public de persoane, un număr de 16 poliţişti din structurile de Poliţie Rutieră, Ordine Publică, Investigarea Fraudelor, Criminalistic şi un reprezentant al Registrului Auto Român au organizat, în data de 02.09.2010, acţiuni specifice de control a legalităţii derulării transportului rutier public de persoane pe raza oraşelor şi municipiilor din judeţ.
Astfel în urma acţiunii desfăşurate au fost aplicate un număr de 47 sancţiuni contravenţionale, din care una conform OUG 109/2005 privind transporturile publice şi una pentru nerespectarea Legii 38/2003 privind taximetria.
Un număr de 16 conducători auto au fost sancţionaţi pentru utilizarea telefonului mobil în timp ce conduceau iar alţi 14 pentru că nu au purtat centura de siguranţă.
Pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate poliţiştii au constatat şi o infracţiune pentru transport ilegal de persoane.
Exemplu:  
În jurul orelor 12.30 a fost depistat S.DAVID de 35 ani din Rusca Montană  în timp ce efectua transport ilegal de persoane fără licenţă de transport pe DN 68, între localităţile Oţelu Roşu şi Rusca Montană cu un microbuz.
Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal.
Astfel de acţiuni ce au ca scop prevenirea faptelor ce perturbă legalitatea transportului public rutier de persoane vor continua şi în perioada următoare.      

 

 

Banner

 
Banner

 

Linia verde anticorupţie

Sesizaţi faptele de corupţie ale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor la

0800.806.806

Linie telefonică gratuită a Direcţiei Generale Anticorupţie!

Pe scurt...

Program de vizite şi pachete adresate arestaţilor:

Luni-vineri: orele 09-14.